Viața-i ca un puzzle

Ah, puzzle-urile… Poți să obții o imagine abstractă după ce ai pus cap la cap o sută de piese sau îți clătești ochii privind un peisaj fabulos, alcătuit dintr-o mie de bucăți. Totuși, numărul de etape prin care ești nevoit să treci ca să ajungi acolo nu e deloc de neglijat.

Răsturnarea cutiei e răul necesar

Primul lucru pe care trebuie să-l faci e să te înduri să răstorni cutia aia plină cu bucățele de carton pe masă, ca să te poți apuca de treabă. Simți cum mâinile tale încep să capete un tremur ușor, pentru că știi prea bine că ești pe cale să dezlănțui un lucru de care te temi – dezordinea. O inviți în casă, pe masa pe care tocmai o șterseseși de praf. iar apoi îi faci loc în minte și în suflet, sperând ca la final să găsești legăturile de care ai nevoie pentru a forma imaginea după care tânjești.

Stai și te întrebi cum o s-o scoți la capăt, pentru că nu vezi nici măcar o cale de ieșire din învălmășeala care se află în fața ta. Crezi că ai la dispoziție toate piesele de care ai nevoie, dar s-ar putea să te înșeli și să fi pierdut câteva în timp ce ai răsturnat cutia. Eh, asta e… O să vezi la final dacă îți lipsește vreuna și cât de mult te afectează lucrul ăsta.

Bucată cu bucată

A sosit momentul să te apuci de treabă. Iei fiecare piesă în parte, o examinezi și încerci să-i găsești „vecinii”. După câteva ore, încetul cu încetul, puzzle-ul tău prinde contur și simți că nimic nu te poate împiedica din a forma imaginea pe care o aveai în cap (și pe cutie 😀 ), însă, dintr-odată, starea ta de bine dispare, fiind înlocuită cu angoasă și, eventual, frustrare.

Îți dai seama că îți lipsesc piese. Nu contează dacă e vorba doar de una sau de mai multe, pentru că efectul e, în mare, același – toată munca ta de până acum pare în zadar.

Ce faci în cazul ăsta? Din fericire, ai mai multe mai multe variante din care poți alege, așa că poți găsi soluția care te avantajează cel mai mult.

1. Îți cerți animalul de companie

Dacă acțiunea asta s-ar petrece într-un film western, animalul tău de companie ar fi primul care s-ar alege cu un poster pe care scrie „wanted”. Da, poate că el ți-a luat niște bucăți din puzzle, pentru că erau ceva ce nu mai văzuse până acum. Totuși, are rost să te cerți cu el? Piesa deja s-a pierdut și nu-ți poate garanta nimeni că dojeneala va fi o lecție pentru amicul tău necuvântător, deci șansele ca eforturile tale să fie inutile sunt destul de mari.

2. Te oprești și analizezi situația

Având în vedere faptul că ai muncit destul de mult ca să ajungi până în stadiul ăsta, meriți să iei o pauză pentru a privi lucrurile în ansamblu.

În teorie, fiecare piesă dintr-un puzzle este la fel de importantă pentru a ajunge la rezultatul mult visat. În practică, lucrurile nu stau chiar așa, cel puțin după părea mea.

Să presupunem că ești un maestru al puzzle-urilor și lucrezi la două simultan. Din păcate, în ambele cazuri îți lipsesc niște piese: două bucăți mari pentru primul și 8 mici pentru al doilea.

Uuu, lipsesc doar două!

Ești tentat să spui că puzzle-ul din care lipsesc doar două piese e mult mai aproape de forma sa finală, nu? Deși la prima vedere așa pare, realizezi repede că poți forma două piese mari grupând câte 4 piese mici. Așadar, la capitolul ăsta avem egalitate.

Dar nu caut acul în carul cu fân…

Poate îți spui că prima situație încă are un avantaj clar, pentru că e mult mai ușor să găsești piese mari. Totuși, de ce nu le-ai găsit până acum? Fiind mari, nu se pot ascunde în locuri greu accesibile, deci nu prea mai ai șanse să le găsești. Egalitate și aici.

Ok, și acum?

Acum a venit momentul să discutăm despre piesele mici și avantajele lor. În primul rând, îți poți completa puzzle-ul pe măsură ce găsești câte o bucată. Dacă le găsești pe toate, te vei putea bucura de 8 ori, adică de 4 ori mai mult. Mie mi-ar conveni, serios! 🙂

În plus, în cazul pieselor mari e vorba despre totul sau nimic. Nu poți găsi o piesă mare și jumătate sau un sfert din a doua. Astfel, dacă stai să te gândești, ai mai multe șanse să completezi puzzle-ul din care lipsesc mai multe bucăți mici.

Și totuși, ce legătură are asta cu viața?

Dacă nu ai ajuns aici pentru prima dată știi că încerc, printre altele, să discut despre accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități din țară. Sunt sigur că nu trebuie să mai spun că, de foarte multe ori, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. M-am lamentat destul (justificat, zic eu) până acum și nu cred că mai are rost.

Am impresia că eu n-am făcut decât să-l cert pe Rex pentru că mi-a dispărut piesa de puzzle. Am obținut ceva? Absolut nimic, exceptând perioadele în care nu știam de ce mă încăpățânez să mă lupt cu morile de vânt.

Buturuga mică răstoarnă carul mare

Faptul că, de obicei, piesele mari nu-și fac treaba pe la noi nu cred că e o noutate pentru nimeni. În schimb, celelalte bucăți ale societății te pot surprinde plăcut, dacă ești atent la ele.

De cele mai multe ori, oamenii de rând sunt mult mai valoroși decât cred. Chiar dacă au putere de decizie doar asupra propriei persoane, pot influența viețile altora mai mult decât o face cineva care ar putea schimba ceva, dar nu vrea.

Mulțumirile de rigoare

Cu ocazia asta, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să trec peste problemele de accesibilitate anul ăsta. Fie că ați fost apropiați de-ai mei, ne știam doar din vedere sau ne-am întâlnit o singură dată, vă sunt recunoscător. Gesturile voastre au însemnat mult pentru mine, chiar dacă vouă vi s-au părut ceva firesc.

Aș vrea să vedeți cu toții asta, deși știu că e imposibil. Nu sunt superstițios, dar o să fac o excepție în cazul ăsta. Așadar, dacă ați sughițat după ce v-ați rupt un pic din timp ca să faceți o faptă bună, eu eram. Și era de bine. 🙂

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *