Craiova Running Relay 2018 – primul eveniment sportiv la care am participat

Există două chestii foarte nasoale care i se pot întâmpla unui “dătător din taste” (încă mi se pare prea pompos să mă numesc blogger, deci rămân la sintagma asta) atunci când îi e lumea mai dragă: să nu aibă idei și / sau chef de scris. Ei bine, după cum probabil ai observat deja, pe mine m-au lovit ambele în același timp acum câteva luni, așa că am preferat să iau o pauză de la scrisul pe blog și să mă rezum la statul pe Facebook.

Acolo n-am avut cine știe ce activitate – am dat like-uri aproape tuturor postărilor despre cât de grea e viața de student, câte-un “haha” de fiecare dată când declara vreun politician român vreo tâmpenie …chestii dintr-astea mărunte. Totuși, am ținut să vorbesc un pic despre cât de mișto a fost 2018 pentru mine și nu aveam cum să nu trec în revistă și un eveniment care s-a întâmplat la finalul anului, încheindu-l cum nu se poate mai bine. 

Chiar dacă am întârziat vreo două luni cu postarea asta, merg pe premisa că e mai bine ca ceva să se întâmple mai târziu decât niciodată, așa că hai să vă povestesc cum a fost prima ștafetă la care am participat.

Cum, când și de ce

Evenimentul a avut loc pe 22 decembrie 2018, în Parcul Nicolae Romanescu și a avut ca scopuri strângerea de fonduri prin donații și aducerea în prim-plan a problemelor cu care se confruntă persoanele ce sunt nevoite să folosească scaune rulante pentru a se deplasa prin oraș.

Având în vedere că am fost destul de vocal cu privire la problemele de accesibilitate în ultimul an (cu sau fără folos, ha), m-a bucurat faptul că am avut ocazia să pun osul la crearea pliantelor de promovare pentru eveniment. Puteți să vedeți mai jos ce-a ieșit după ce eu și Cosmin am trecut prin câteva variante preliminarii, ca să ne asigurăm că informația din pliante reflectă atât o parte dintre problemele uzuale de care persoanele în cărucioare cu rotile se lovesc încercând să se integreze în societate, cât și sfaturi pentru cei care pot și doresc să le ajute să depășească obstacolele respective.

Pe lângă scopul lor informativ, care cred că a fost atins cu succes, deoarece toată lumea mi s-a părut foarte atentă la conținutul acestora, câteva dintre materialele promoționale au fost folosite și pe post de simboluri ale ștafetei, ceea ce mi s-a părut foarte fain.

Cum a fost cursa?

Acum că am vorbit puțin despre partea organizatorică (probabil e mult prea puțin, pentru că sunt sigur că există multe alte lucruri de făcut pentru ca un eveniment de genul ăsta să se desfășoare cu succes), cred că e cazul să trec și la cursa propriu-zisă. Oh, dacă paragraful ăsta ți se pare un pic cam forțat, e din cauza faptului că am tot încercat să fac o glumiță inteligentă despre predatul ștafetei aici, dar nu mi-a ieșit nimic bun. Atât s-a putut, ce să faci…

Revenind la cursă, pot spune că a fost cea mai interesantă experiență pe care am trăit-o până acum, mai ales pentru că nu mă așteptam să am ocazia de a participa la așa ceva vreodată. Știam de existența conceptului și văzusem clipuri pe net, dar mă resemnasem la gândul că e puțin probabil să experimentez așa ceva… Totuși, se pare că viața are felul ei de a ne demonstra că niciodată nu trebuie să spunem niciodată. 🙂

Ștafeta a început în jurul orei 10 și a constat în darea unui ocol parcului Romanescu. Terenul nu era tocmai propice, pentru că ninsese și era gheață pe jos, dar, din fericire, toată lumea a ajuns cu bine la linia de final.

Mai mult decât atât, unii dintre participanți m-au lăsat cu gura căscată, pentru că fie au alergat în pantaloni scurți, deși afară era destul de frig (și mie mi se făcea frig doar uitându-mă la ei, lol), fie au ținut morțiș să alerge, deși erau accidentați. Pentru că probabil știți foarte bine cine sunteți, vreau să vă spun că vă încadrați în categoria eroilor care nu poartă pelerină pentru ce ați făcut în ziua aia!

Câteva concluzii

Evenimentul ăsta mi-a demonstrat încă o dată că lumea începe să fie mai deschisă în ceea ce privește includerea persoanelor cu dizabilități în societate. Dacă îmi spuneai că o să am ocazia să iau parte la un eveniment de genul organizat în Craiova acum câțiva ani, când lumea îmi spunea pe stradă că-s prea mare ca să fiu cărat în brațe, probabil că aș fi crezut că mă iei la mișto.  

Sigur, există foarte multe probleme ce nu pot fi ameliorate de pe-o zi pe alta (despre care o să continui să scriu, având în vedere faptul că mi-a revenit pofta de tastat), dar, în același timp, există și bunăvoință din partea oamenilor. Chiar dacă nu pot schimba prea multe singuri, știi că sunt acolo ca să te ajute când o rampă sau un lift n-o pot face, pentru că lifturile nu prea există, iar rampele sunt făcute ca să fie. 

Totuși, să privim și cealaltă parte bună: o să am mai multe șanse să mă pot descurca singur acolo unde există rampe manuale, pentru că banii strânși în urma evenimentului au fost folosiți pentru achiziționarea unui scaun rulant pentru hemiplegici, care poate fi împins cu o singură mână. Momentan e încă la producător, pentru că mărimea mea nu a fost pe stoc, dar ar trebui să vină curând. 🙂

În încheiere, aș vrea să mulțumesc mult celor din Craiova Running Club pentru că au făcut ca acest eveniment să fie posibil și să invit toți pasionații de alergare să se înscrie, pentru că e plin de oameni faini pe-acolo. Dacă iau în calcul faptul că te simți bine în timp ce-ți menții forma fizică, mie-mi dă cu plus. 😉

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *