De ce nu zic „La mulți ani, România!” de 1 decembrie

O să spun din capul locului că n-am fost niciodată patriot, relația mea cu România fiind cât se poate de haotică. Seamănă cu o poveste de dragoste în care partenerul abuziv crede că-și poate răscumpăra greșelile cu niște scuze și două bilete la o comedie romantică și că poate să revină la comportamentul său obișnuit de îndată ce ai terminat punga cu floricele.

Dacă ar fi să continui analogia de mai sus, aș putea spune că articolul ăsta e un fel de ședință terapeutică pentru cuplul nostru disfuncțional. Chiar dacă reproșurile vor fi tăioase, sper să nu inflamez spiritele prea mult și să rămân obiectiv. Nu vreau s-o mai lungesc mult, așa că o să încep să discut despre motivele pentru care ziua României e doar o zi oarecare pentru mine.

Peștele se împute din ambele părți

Da, am modificat un pic expresia, deși cred că putea să se potrivească-n contextul ăsta și în forma ei originală. Cu toții știm că majoritatea clasei noastre politice e formată din incompetenți corupți, dar trebuie să fim onești și să recunoaștem că n-au ajuns acolo prin niște coincidențe, ci pentru că au fost aleși. Practic, din anii ’90 încoace, românul și-a făcut-o cu mâna lui. Poate s-o și desfacă? Da, în 2019 și 2020, 20-20, dar nu m-aș baza prea tare pe asta…

Sunt de condamnat cei care votează „cum trebuie” pentru niște mici, o bere și-o brichetă? E discutabil. Eu consider că avem de-a face cu un cerc vicios aici: oamenii care n-au avut acces la educație sunt ușor de corupt, iar minunații noștri politicieni se asigură că vor rămâne așa bătându-și joc de sistemul de educație. Madam Andronescu se pricepe de minune la asta, dar nici cu ceilalți bufoni care s-au perindat pe la ministerul educației (nu, nu am uitat să pun majuscule) de-a lungul timpului nu mi-e rușine.

„Da’ e vina ălora, că nu vor să evolueze, dom’le!”

Dacă deja ai început să strigi că educația nu se face doar în școală și că e vina lor că nu și-au depășit condiția, îți propun să te calmezi și să te gândești la faptul că ai nevoie de o oarecare bază într-un anumit domeniu pentru a progresa, bază care, de obicei, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. În plus, îți trebuie și unelte care să te ajute să-ți atingi scopul.

Nu-mi place să mă dau drept exemplu, dar cred că, de data asta, mă va ajuta să-mi susțin punctul de vedere. Consider că, până să ajung la liceu, nu prea știam engleză. Nu eram chiar praf, dar nici nu pot zice că eram în stare să port o conversație foarte amplă. Într-un cuvânt, eram un vorbitor mediocru.

Ce s-a schimbat atunci când am ajuns la liceu? În timpul orelor, mai nimic, pentru că am avut norocul să am o profesoară foarte bună, la fel ca și-n generală. La mine acasă, însă, s-au schimbat multe. Am decis că e cazul să îmi îmbunătățesc engleza, așa că mi-am creat un mediu în care să fiu înconjurat de ea. M-am împrietenit cu străini pe internet, am urmărit seriale, filme și emisiuni TV (de obicei, cu subtitrări în engleză), am citit sute de articole și câteva cărți și ascult emisiuni radio în engleză de cel puțin 4 ori pe săptămână.

Nu-s nici pe departe fluent și accentul meu mi se pare absolut oribil, pentru că e o amestecătură greu de descris, dar am ajuns la un nivel care îmi permite să mă simt confortabil vorbind engleză. Totuși, am fost norocos că am avut tot ce-mi trebuie ca să fac asta: cunoștințe de bază și acces la internet. Realistic vorbind, câți dintre cei blamați le au pe amândouă, având în vedere că mulți dintre ei încă își fac nevoile în curte?

„Tu trăiești în România, nu în altă țară”

Aproape de fiecare dată când port o discuție despre anumite chestii care se întâmplă în alte țări și pe care aș vrea să le văd puse în aplicare și aici (mai ales când vine vorba de accesibilitate), mă lovesc de replica asta, de parcă planeta ar fi împărțită în două: România și restul lumii. Am ajuns la concluzia că în spatele ei se ascunde, de fapt, clasicul „lasă, bă, că merge-așa!”.

Să zicem că înțeleg oamenii mai în vârstă, dar mi s-a zis de foarte multe ori același lucru și atunci când vorbeam cu tineri de vârsta mea, ceea ce mi se pare grav și trist în același timp. Oare e ok să ne complăcem în mizeria în care ne aflăm de ani buni?

Dacă încerc să trec peste afirmația care se presupune că ar trebui să mă readucă cu picioarele pe pământ, mi se răspunde repede cu un alt „adevăr universal”: nici afară nu umblă câini cu covrigi în coadă. Asta e destul de ușor de observat dacă te uiți la ce se întâmplă în Occident, pentru că Marea Britanie e într-o situație incertă din cauza Brexitului, iar dacă l-ai pune pe Trump în Guvernul României, nu cred că ar observa nimeni nimic nelalocul lui. Da, lumea e un s**t-show în momentul de față, dar nu cred că România a fost, este sau va ajunge vreodată în poziția în care să poată arăta cu degetul o țară occidentală, cel puțin nu până la următorul centenar.

Până una-alta, toate țările alea au chestii la care România nici măcar nu visează: autostrăzi, sisteme de educație moderne (hai să lăsăm deoparte gluma aia proastă cu „sistemul de educație românesc e unul dintre cele mai bun din lume”, vă rog), politicieni modești (cred că Mark Ruute e un exemplu elocvent) și așa mai departe.

De ce-am spus toate astea?

Deși tonul meu pare pesimist, chiar îmi doresc să văd lucrurile evoluând în bine pe-aici, ăsta fiind și unul dintre motivele pentru care m-am reapucat de dat din taste. Am simțit nevoia de a avea o platformă prin care să mă pot implica, mai mult sau mai puțin, în rezolvarea (sau măcar sesizarea) problemelor societății din care fac parte. Nu știu cât de mult am reușit s-o fac, pentru că n-am mai avut curaj să trec prin fața sediului BCR în ultimul timp, dar măcar nu m-am lăsat oprit de „lasă, bă, că merge-așa!”.

Nu sunt hater de profesie, pentru că am lăudat mereu lucrurile care au meritat să fie lăudate, din păcate, acțiunile astea mișto (de exemplu, Magic Home) sunt umbrite de grotesc și nepăsare, ceea ce e trist.

Consider că situația ar fi mult mai bună dacă cei care-mi spun mie cu atâta patos că trăiesc în România, nu în altă țară și-ar aminti că omul sfințește locul, dar cred că mai avem mult de așteptat. În ceea ce mă privește pe mine, sunt convins că acel „tu trăiești aici, nu altundeva” va deveni, mai devreme sau mai târziu, „tu trăiești altundeva, nu aici”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *