Da, câteodată e ok să dai seen!

Înainte de toate, vreau să ii asigur pe “seenofobii” care citesc rândurile astea că îi înțeleg și că am fost și eu în tabăra lor până acum câteva luni. Da, pozele de profil puse în mici cerculețe sau bifele albastre erau chestii absolut terifiante și pentru mine.

Nu știu dacă aș putea să fac o ierarhie a fobiilor pe care le am (și la care vom ajunge un pic mai târziu, pentru că sunt oarecum relevante în contextul ăsta), dar știu sigur că indicatorii ăia, plasați strategic sub mesajele pentru scrierea cărora am depus mai mult sau mai puțin efort, erau catalizatorii care mă făceau să fierb și să mă transform într-un scenarist amator a cărui misiune e să facă din țânțar armăsar, de parcă ar trebui să concureze cu dramele care ies din studiourile HBO sau Netflix. 😛

Lăsând bruma de autoironie deoparte, cred că motivele întemeiate pentru care poți da seen sunt suficient de multe încât să le poți clasifica în câteva categorii.

seen-180437l

Dau seen când îmi pasă de tine (și de alții, deopotrivă)

Nu, n-ai citit greșit și o să-ți spun și de ce. Dacă sunt de părere că mesajul tău merită un răspuns mai bine gândit decât ceea ce pot oferi la repezeală o să-mi iau timp să întorc situația pe toate părțile, ca să pot reveni cu un răspuns complet, deci, da, chiar îmi pasă de tine. Acum e rândul tău să-mi spui ce preferi: un răspuns aruncat doar de dragul de a răspunde sau ceva care chiar să te ajute?

Pe de altă parte, nu pot să mă împart în zece mii de locuri în același timp, așa că am hotărât recent să stau cât mai departe de telefon dacă mă întâlnesc cu cineva, pentru că mi se pare normal să-mi îndrept atenția spre cineva care și-a făcut timp special ca să-mi vadă fața. Oricum stau cu telefonul în mână în mare parte din zi, deci o pauză de câteva ore e benefică.

Dau seen când nu mai am ce spune

Cu toții știm că uneori e greu să menții o conversație pe linia de plutire și că mesajele „de umplutură” nu prea pot fi ocolite. Aduc mesajele de genul vreun plus conversației noastre? Puțin probabil, așa că de ce să continuăm? Hai să așteptăm ceva timp, să mai treacă viața pe lângă noi și să avem o discuție cu mai multă substanță altădată, pentru că…

End nu e sinonimul lui seen

Cel puțin nu întotdeauna. Nu neg existența existența cazurilor, pentru că și eu am pățit-o de multe ori, ci chiar mă bucur un pic, pentru că asta e una dintre puținele ocazii în care mi se pare că perfectul simplu se potrivește mănușă în scris. Așa că, fără să o mai lungesc, pot afirma că fuse, fuse… și se duse. 😀 Oamenii vin și pleacă, e inevitabil, dar cred că situațiile de genul ăsta sunt doar excepțiile care întăresc regula.

Destrămarea unei prietenii pentru că nu ai mai vorbit cu cineva de câteva zile e un lucru ce mi se pare neverosimil, dar, dacă se întâmplă, poate că ar trebui să păstrezi amintirile frumoase, nu să reduci omul care ți-a fost cândva apropiat doar la numărul de seenuri pe care ți le-a dat.

Dau seen când nu mă simt bine

Simt nevoia să revin un pic la scenariile care pot apărea după ce ai primit un seen. Ce generează ele, în afară de un mini- serial despre probleme adolescentine existențiale? Răspunsul e simplu, deși simbolizează o colecție de stări complexe: anxietate, laitmotivul acestei părți a articolului. Aceasta poate reprezenta numitorul comun dintre tine și partenerul tău de discuție, fără ca tu să realizezi asta. Da, sentimentele pe care le simți tu, cel speriat de seen, există de cele mai multe ori și de cealaltă parte a ecranului, putând reprezenta chiar motivul pentru care îți apar ție bifele alea malefice sub mesaj (acum mă întreb de ce nu le-au făcut roșii, că ar fi fost mai explicit rolul lor în felul ăsta… ).

„Anxietatea e doar o scuză”

Oh, cât mi-aș fi dorit să fie așa… Din păcate, nu e cazul și am simțit asta de multe ori pe propria piele, pentru că sunt, printre altele, ipohondru. Mi-e teamă de boli existente și neexistente de când mă știu, dar acum câțiva ani a ieșit grav de tot, pentru că aveam zeci de simptome ciudate pe minut și am ajuns la spital de vreo câteva ori, haha. A fost o perioadă groaznică, atât pentru mine cât și pentru familia mea, dar, din perspectiva mea, asta n-a fost tot, așa că simt nevoia să mai adaug un epitet: real.

Pentru mine, perioada aia a fost groaznic de reală. Indiferent de câți oameni îmi spuneau că totul va fi bine, eu ajungeam în același butoi cu anxietate mai devreme sau mai târziu și am avut nevoie de foarte mult timp ca să ies din starea aia, deci nu, nu poți să scapi de așa ceva bătând din palme.

Anxioșii „sub acoperire” există

Aici aș folosi clasica expresie cu Sherlock, dar momentan mă abțin. 😛 Doar pentru că viața cuiva pare perfectă în ochii tăi nu înseamnă că ai și dreptate. De-a lungul timpului am avut surpriza ca unii oameni, pe care nu i-aș fi bănuit niciodată de anxietate sau depresie, să vorbească deschis cu mine despre sentimentele care-i încearcă. În plus, se pare că am reușit și eu să maschez perioadele tulburi prin care am trecut atât de bine încât am surprins câteva persoane atunci când mi-am făcut curaj să deschid subiectul.

Bine, perioada mea „de glorie” de acum câțiva ani se exclude, pentru că atunci știa toată lumea. Nu putea nimeni să scape fără să afle care erau temerile mele, având în vedere că mă văitam că o să mor din 5 în 5 minute (de fiecare dată din altă cauză!)… 😆

Dacă vrei să ajuți…

… nu forța un anxios să iasă din starea în care se află. Poți să îi dai un imbold, dar lasă-i timp și spațiu să-și lingă rănile și să se pună singur pe picioare. În loc să-i minimalizezi problemele, poți să-i oferi o îmbrățișare sinceră și cât mai lungă, pentru că garantez că-l va ajuta mult mai mult. 😉

Cam ăsta a fost periplul meu în lumea anxietății, dar recomand o colecție de tweeturi care au legătură cu subiectul, un fel de manual de înțelegere al anxiosului. 🙂

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *